Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, le-a transmis un mesaj funcţionarilor publici în care îi anunță că guvernul are nevoie de ”mai puţini” dintre ei și explică decizia privind reducerea posturilor.
În mesaj, premierul îşi cere scuze pentru ”preocupările şi incertitudinea” provocate de planurile sale.
Johnson precizează că numărul funcţionarilor publici a crescut cu 20% din 2016, în ”circumstanţe excepţionale”, dar banii contribuabililor trebuie cheltuiţi ”judicios” şi guvernul său va încerca să scadă costurile, pe fondul inflaţiei ridicate.
”Nu vom mai cere ca statul să aibă aceeaşi prezenţă colosală în vieţile oamenilor. Iar retragerea statului înseamnă că vom avea nevoie de mai puţini funcţionari publici”, a explicat Johnson.
Boris Johnson le-a cerut mai devreme, în mai, miniştrilor să reducă 90.000 de posturi publice, aproximativ o cincime din total, pentru a reveni la nivelurile din 2016.
”Costul guvernului nu trebuie să fie mai mare decât cel absolut necesar pentru a sluji adecvat populaţia. Iar cum în momentul de faţă numeroase familii şi companii se străduiesc să-şi scadă cheltuielile, pe fondul creşterii inflaţiei pe plan global, este corect să facem acelaşi lucru”, a argumentat el.
Secretarul general al sindicatului PCS (Public and Commercial Services, principalul sindicat al angajaţilor la stat în Marea Britanie), Mark Serwotka, a criticat faptul că ”premierul le mulţumeşte funcţionarilor publici într-o propoziţie, iar în următoarea le spune că locurile lor de muncă sunt periclitate”. ”Este ruşinos şi îi cerem să demisioneze imediat, pentru binele ţării”, a conchis liderul sindical.
”Funcţionarii publici au muncit din greu în criza sanitară cu resurse deja subdimensionate, aşa încât tăierea în şi mai mare măsură a posturilor este mai mult decât lipsită de raţiune, va duce la haos. Avem nevoie de mai multe posturi în serviciul public, nu de mai puţine”, a insistat Serwotka.
La rândul său, Mike Clancy, secretarul general al sindicatului Prospect, reunind ingineri şi cercetători, a atenţionat că membrii acestuia ”vor fi foarte mânioşi că premierul pare să le dea cu piciorul, spunându-le că unul din cinci va pleca”.
”În plus, dincolo de teama că-şi vor pierde locul de muncă, funcţionarii se confruntă şi cu criza costului vieţii, pe care premierul nu a făcut decât să o adâncească”, a adăugat Clancy.
Un purtător de cuvânt guvernamental a menţionat că ”a fost corect ca personalul din serviciile publice să fie întărit în perioada Brexitului şi a crizei sanitare, dar acum trebuie să revenim la nivelurile de personal din 2016 şi li s-a cerut tuturor departamentelor guvernului să prezinte cum se poate realiza acest lucru”.
Discussion about this post