Mii de solicitări de Universal Credit au fost investigate pentru fraudă în cursul acestui an în Marea Britanie.
Ministerul Muncii din Marea Britanie (Department for Work and Pensions) a anunțat că plățile făcute în plus unor solicitanți neeligibili s-au dublat, ajungând la 8,4 miliarde de lire.
Pentru a preveni fraudele legate de încasarea ajutoarelor sociale, guvernul a introdus noi reguli prin care solicitanții de Universal Credit trebuie să facă dovada că nu au intenția să înșele statul.
Conform noilor reguli, autoritățile britanice cer acum solicitanților de UC să-și facă o poză în fața locuinței și apoi lângă plăcuța cu numele străzii și numărul imobilului, „cu mâna dreaptă ținută pe plăcuță”, ca să arate unde stau, dar și să facă o poză cu ediția unui ziar ocal din ziua când depun cererea.
Solicitanții trebuie să încarce aceste probe în contul online prin care fac cererea de ajutor social, în caz contrar fiind avertizați că nu vor mai putea primi banii.
Ministerul Muncii din Marea Britanie susține că noile forme de verificare sunt doar de ultimă instanță și că nu au fost cerute până acum decât de la „un număr redus de solicitanți”.
Cei de la minister adaugă că solicitanții pot să ceară o evaluare cu prezență fizică dacă nu pot să trimită probele respective online.
Ministerul britanic al Muncii a anunțat și când vor fi distribuite ajutoarele sociale în perioada sărbătorilor, ținând cont că atât Crăciunul, cât și Boxing Day și Anul Nou pică anul acesta în zile de weekend.
Pentru cei care au ziua de plată a Universal Credit pe 25, 26, 27 sau 28 decembrie, plata va fi decalată automat pentru ziua de vineri, 24 decembrie, în ajunul Crăciunului.
Pentru cei care au ziua de plată a Universal Credit pe 1, 2 sau 3 ianuarie, plata va fi decalată automat pentru ziua de vineri, 31 decembrie, ajunul Anului Nou.
Cei care au nelămuriri sau consideră că nu au primit ajutorul la timp pot suna la serviciul de suport la telefon 0800 328 5644 sau să contacteze serviciul prin contul online, precizează The Mirror.
Sumele care vor fi distribuite în ajunul Crăciunului și al Anului Nou vor fi neschimbate, însă faptul că ele se distribuie mai devreme înseamnă că va fi un interval mai lung până ce vor sosi următoarele plăți.
Discussion about this post