Șoferii din Marea Britanie vor scăpa de o majorare anuală a asigurării obligatorii auto, impusă până acum de legislația europeană pentru o serie întreagă de vehicule.
Legea de desființare a acestei asigurări a trecut prin parlament, ca efect al Brexit, și va primi în scurt timp aprobarea reginei.
Numeroși șoferi din Marea Britanie vor scăpa de plata acestei asigurări de acum.
Legislația europeană prevedea că atât automobilele și motocicletele, cât și o gamă largă de vehicule mici, cum ar fi scuterele de mobilitate, mașinuțele de golf sau ATV-urile, trebuie să aibă asigurare obligatorie.
Efectul asigurării s-ar fi putut extinde ipotetic și asupra vehiculelor folosite pe terenurile private, astfel încât inclusiv cei care și-ar fi condus în curte mașina de tuns iarbă ar fi trebuit să plătească asigurare.
Denumirea Vnuk vine de la o decizie a Curții Europene de Justiție în acest sens, pronunțată în 2014 după ce un fermier sloven pe nume Vnuk a fost acroșat de un tractor pe terenul unei ferme private.
Șoferii vor scăpa astfel de o majorare a asigurării de 50 de lire pe an. Desființarea acestei reguli europene absurde va proteja buzunarele britanicilor, în condițiile în care continuăm să-i ajutăm să facă față presiunilor costului vieții”, a declarat Grant Shapps, ministrul transporturilor.
Pe de altă parte, Shapps a promis că va „face ordine” pe piața trotinetelor electrice, urmând să fie întocmită o listă cu modele aprobate pentru vânzare și care pot primi autorizație de circulație pe drumurile publice din Anglia.
„Vreau să fac ordine pe piața acestora, astfel încât să fie ilegală vânzarea trotinetelor care nu îndeplinesc standardele pe care le vom introduce”, le-a spus Shapps parlamentarilor.
Trotinetele electrice sunt vândute peste tot, dar în prezent folosirea lor este limitată la terenurile private, precum și în cadrul unor programe-pilot de închiriere aprobate de guvern, caz în care au o serie de caracteristici specifice, ca de pildă limita de viteză la 15,5 mile pe oră, amintește BBC.
Peste 30 de zone din Anglia, inclusiv Londra, Newcastle, Bristol și Bournemouth, derulează programe-pilot de închiriere a trotinetelor electrice.
Datele guvernului arată că în perioada iunie 2020 – iunie 2021 au fost 931 de accidente cu trotinete electrice, dar niciunul nu a implicat trotinetele folosite în programele-pilot.
Shapps a mai anunțat și că va fi dată o lege nouă de autorizare a tricicletelor cu cabină (sau taxiciclete) și a ricșelor, pentru a controla ceea ce el a descris drept „vestul sălbatic al taxicicletelor”.
El a invocat plângerile legate de activitatea operatorilor de taxiciclete din West End, care au fost acuzați că înșală turiștii la preț, conduc periculos, au un comportament antisocial și poluează acustic mediul, punând muzică prea tare.
Discussion about this post