Guvernul britanic a anunțat noile reguli care intră în vigoare de pe 8 iunie de la ora 04:00 la frontierele Angliei.
Din cauza temerii răspândirii unor noi variante Covid, precum cea indiană și cea din Nepal, confirmată ieri de către Ministrul Trnasporturilor, Grant Shapps, guvernul nu a adăugat nicio țară pe lista verde.
Chiar a fost scoasă o țară de pe lista verde, Portugalia și a fost mutată pe lista galbenă.
România rămâne în continuare pe lista galbenă, chiar dacă a înregistrat foarte puține cazuri în ultima vreme.
Așadar, românii care sosesc în Anglia trebuie să respecte aceleași restricții de la frontiere: trebuie să prezinte un test Covid PCR la intrarea în țară, formularul pentru efectuarea izolării și trebuie să rezerve cele 2 teste pentru a doua și a opta zi de izolare.
Guvernul britanic a decis să facă schimbări majore după ce Public Health England a declarat că miniștrii ar trebui să fie îngrijorați de varianta indiană de COVID care se răspândește.
Totodată, Ministrul Transporturilor, Grant Shapps, a declarat ieri că în Marea Britanie au fost confirmate noi cazuri cu varianta din Nepal.
Guvernul anunță, de asemenea, că, în cadrul unui proces limitat, începând cu 8 iunie, vor fi permise zboruri directe către Anglia din țările de pe „lista roșie” care anterior erau supuse interdicțiilor de zbor, atâta timp cât ajung la terminale dedicate la Heathrow și aeroporturile din Birmingham.
Va însemna că britanicii blocați în țările de pe lista roșie, precum India și Africa de Sud – unde zborurile au fost interzise – vor avea voie să vină acasă cu zboruri directe.
Portugalia a fost scoasă de pe lista verde și a fost adăugată astăzi pe lista de galbenă – după ce a fost detectată o nouă mutație îngrijorătoare a variantei indiene.
Lista cu țările roșii, galbene și verzi poate fi consultată aici: click aici
Surse Whitehall au declarat astăzi că decizia drastică a venit după ce PHE a dat semnalul că s-a găsit o mutație a variantei indiene „Delta” în Portugalia – cu 68 de cazuri înregistrate până acum.
Există și o dublare a ratelor Covid pozitive în Portugalia de la prima revizuire, de asemenea – care depășește cu mult ratele pozitive din Marea Britanie.
Și există și o mutație a variantei din India, care este acum investigată.
Public Health England analizează dacă noua mutație este mai transmisibilă sau nu poate fi împiedicată răspândirea de vaccinuri.
Secretarul pentru transporturi Grant Shapps a declarat:
„Publicul a știut întotdeauna că călătoriile vor fi diferite anul acesta și trebuie să continuăm să adoptăm o abordare prudentă pentru redeschiderea călătoriilor internaționale într-un mod care să protejeze sănătatea publică și desfășurarea vaccinării.
„În timp ce realizăm progrese mari în Marea Britanie odată cu lansarea vaccinurilor, continuăm să spunem că publicul nu ar trebui să călătorească către destinații din afara listei verzi”.
Discussion about this post