Ademeniți cu promisiunea unei vieți mai bune în Marea Britanie, peste 400 de oameni au fost transformați în sclavi și obligați să locuiască în condiții insalubre.
În timp ce persoanele exploatate primeau echivalentul a doi lei pentru zi de muncă, traficanții români și polonezi câștigau milioane de euro și conduceau bolizi de lux.
Mai mulți cetățeni, români și polonezi, membri ai rețelei, au fost condamnați la pedepse de până la 11 ani de închisoare.
120 de persoane, de cetățenie română și poloneză, au fost condamnate și deportate din Regatul Unit în acest caz, în timp ce capii rețelei din România, 26 de interlopi, au fost achitați în prima instanță.
Aceștia sunt acuzați că au supus la muncă forțată persoane vulnerabile și au efectuat spălare de bani, relatează The Telegraph, care trece în revistă ceea ce presa britanică a numit „cel mai mare caz de sclavie modernă”.
Rețeaua, condusă de o familie de interlopi din România și o familie din Polonia, a fost destructrurată în urma unei investigații a Poliției britanice desfășurată timp de trei ani.
Ținta grupării erau oameni ai străzii, foști pușcăriași și alcoolici din România și Polonia.
Toți acești oameni au fost transformați în sclavi după ce membrii rețelei i-au ademenit în Marea Britanie, cu promisiunea că vor câștiga mai mulți bani și vor duce o viață bună.
Victimă: „Aș putea spune că unii oameni fără adăpost din Marea Britanie au condiții mai bune” În realitate, persoanele supuse la muncă forțată erau cazate în condiții mizere și erau considerat o „marfă”. Muncitorii culegeau ceapă, construiau garduri sau sortau scrisori.
Potrivit sursei citate, victimele erau plătite cu 50 de penny ( echilaventul a 2,5 lei) pentru o zi de muncă. Drept recompensă, un bărbat exploatat a mărturisit că a primit cafea și carne de pui pentru că a renovat o casă.
Un alt bărbat a spus că a fost nevoit să se spele într-un canal deoarece nu avea acces la apă curentă. Asemenea lui, alți oameni au fost nevoiți să-și facă nevoile la un wc defect, unde scurgerea spartă era înfășurată cu o pătură.
Victimele erau nevoite să strângă chiștoace de pe străzi pentru a le recicla. Astfel, obțineau banii necesari pentru a-și cumpăra o supă sau să mănânce la cantina socială.
În cazul în care se plângeau de condiții, oamenii erau umiliți, amenințați sau bătuți de membrii grupării responsabili cu supravegherea sclavilor.
Una dintre persoanele exploatate a povestit că a fost dezbrăcată în fața celorlalți muncitori și stropită cu iod folosit pentru operații. De asemenea, a fost amenințată că îi vor fi extirpați rinichii dacă nu va păstra tăcerea.
Membrii grupării au confiscat toate actele de identitate ale victimelor. Cu ajutorul documentelor, traficanții au deschis conturi bancare pe numele persoanelor exploatate pentru a câștiga și mai mulți bani.
Acum, toți au fost condamnați, fiind acuzați de supunere la muncă forțată a unor persoane vulnerabile și de spălare de bani, notează sursa citată.
În instanță, magistrații au audiat peste 90 de victime. Anchetatorii cred însă că alte 350 de persoane, care au fost exploatate de rețeaua de traficanți și s-au întors atât în România, cât și în Polonia, nu au putut fi descoperite sau le-a fost mult prea frică să povestească despre chinul îndurat.
Discussion about this post