Marea Britanie a apelat la o serie de măsuri pentru a amortiza şocul dat de scumpirile energiei.
Preţurile angro ale electricităţii au crescut în toată Europa cu 200%, în medie, în ultimul an, şi enorma dependenţă de importurile de gaze (90% vin din afara Uniunii, în special din Rusia) creşte expunerea la volatilitate şi la capriciile pieţei.
Dar, momentan, nu există soluţii comunitare privind măsura de a contracara „vârful energetic” pe termen scurt, doar compromisul de „a încerca crearea de rezerve strategice” şi achiziţiile comune, şi de a analiza funcţionarea pieţei de electricitate, de gaze şi de comercializare a drepturilor de emisii de CO2.
Marea Britanie: plafonarea preţurilor produce, momentan, şocuri
În 2019, Guvernul conservator, pe atunci condus de Theresa May, a impus aşa numita „energy price cap” (limită în preţul energiei) pentru a evita ca excesivele fluctuaţii ale unei pieţe liberalizate din deceniul 90 să lovească dur consumatorii.
Autoritatea de reglementare (Ofgem) revizuieşte de două ori pe an preţul maxim pe care poate ajunge să-l plătească o gospodărie cu consum mediu.
În realitate, ceea ce stabileşte este cantitatea maximă la care se poate ajunge să fie plătită pe unitate energetică, dar multe locuinţe nu au nici măcar contoare de gaze sau electricitate, iar companiile le dau o estimare lunară.
Ultima revizuire, calculată în august dar în vigoare de la 1 octombrie, situează tariful anual maxim la 1.515 euro. Cu acest sistem, mulţi dintre operatorii care nu au producţie de energie proprie şi nici capacităţi de înmagazinare şi au oferit contracte „foarte temerare” clienţilor, au trebui să închidă afacerea.
Conturile lor, prin lege, trebuie asumate de operatori mai puternici, obligaţi că subscrie inclusiv la condiţiile avantajoase pe care le-a semnat consumatorul.
În această situaţie de enormă tensiune, sunt multe voci care cer revizuiri mai frecvente ale preţurilor maxime la energie şi experţii anticipează deja că următoarea, din aprilie, va creşte facturile gospodăriilor cu cel puţin 30%.
În ceea ce priveşte industriile cu consum energetic ridicat, pe care preţurile mari le-au pus în situaţii foarte riscante, necesitatea de a le ajuta sau nu cu bani publici a dus în ultimele săptămâni la confruntări serioase în cadrul Guvernului lui Boris Johnson.
Kwasi Kwarteng, ministrul Industriei, a susţinut necesitatea de a salva sectoare cheie precum cel al oţelului, industriei chimice sau ceramice. Ministrul Economiei, Rishi Sunak, a avut obiecţii serioase la ideea de a destina, ca în timpul crizei financiare anterioare, banii contribuabililor pentru salvarea companiilor în dificultate.
Cei din jurul lui Johnson au înclinat de partea lui Kwarteng, forţând Tezaurul britanic să găsească o soluţie. Şi se adaugă încă două probleme: nu se doreşte să se creeze imaginea că însuşi Guvernul care pregăteşte COP26, summit-ul de mediu de la Glasgow, se angajează să dea ajutoare companiilor mari consumatoare de energie şi nu se doreşte, în niciun caz, să fie asumate ajutoare pe termen lung.
Abordarea se concentrează, mai degrabă, pe împrumuturi pe termen scurt sau un tip garanţii financiare.
Discussion about this post