Inflația din Marea Britanie a crescut la 9% în aprilie, cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani, în condițiile în care prețul gazului și cel al electricității au împins facturile la energie la niveluri record, relatează The Guardian.
Creșterea prețurilor alimentelor și transportului a contribuit, de asemenea, la creșterea inflației, adâncind o criză care afectează deja milioane de familii britanice cu venituri mici și medii.
Patronatele spun că toate sectoarele industriei și comerțului suferă de pe urma creșterii abrupte a costurilor energiei și combustibilului.
Multe companii se confruntă cu un șoc similar celui generat de criza sanitară, dar acum nu mai beneficiază de același nivel de sprijin guvernamental.
Oficiul Național de Statistică a anunțat miercuri că creșterea cu 54% a prețului energiei în aprilie, față de aceeași perioadă a anului trecut, a fost principalul motiv pentru creșterea indicelui prețurilor de consum de la 7% în martie la 9%.
Prețul mediu la benzină și motorină a crescut de asemenea cu 30% față de aprilie 2021.
Finalul schemei de TVA redus pentru sectorul HoReCa a dus de asemenea la o creștere a prețurilor în restaurante și hoteluri.
În plus, scăderea abruptă a valorii lirei sterline pe piețele valutare a generat și mai multă presiune asupra companiilor, prin creșterea costului importurilor. Lira sterlină a scăzut de luna trecută, de la peste 1,30 dolari SUA pentru o liră, la 1,24 dolari.
Patru din cinci britanici se declară îngrijorați de capacitatea de a-şi permite asigurarea nevoilor de bază, cum ar fi hrana şi energia, în următoarele luni, potrivit unui nou sondaj publicat recent în regat.
Scumpirea alimentelor și facturile mari la energie i-au determinat pe britanici să ia măsuri drastice. Un sfert dintre cei care au răspuns sondajului au ales să mânânce mai puțin într-o zi.
O firmă care livrează mâncare în mai multe școli din Marea Britanie susține că unitățile de învățământ au de luat decizii dificile, cum ar fi reducerea dimensiunii meselor servite sau la utilizarea ingredientelor de calitate inferioară.
Iar benzinăriile din Marea Britanie devin mai puțin frecventate întrucât șoferii sunt nevoiți să lase mașina acasă. Un litru de motorină a ajuns la cel mai ridicat preț de până acum.
În contextul scumpirilor, Banca Angliei a vorbit recent despre o perspectivă „apocaliptică” pentru consumatori.
Discussion about this post