Potrivit cotidianului londonez Barking and Dagenham Post, polițiști și ofițeri de imigrație împreună cu reprezentanți ai consiliului local au descins la mai multe locuințe închiriate pe numele unor români.
Aceste controale sunt efectuate de autoritățile britanice în urma noilor legi Brexit.
Într-una dintre casele descinse, cu trei dormitoare locuiau cel puțin opt români, cinci bărbați și trei femei.
Potrivit legii, într-o astfel de locuință, nu pot sta mai mult de cinci persoane.
Niciunul dintre români, nu avea cheile de la locuință, motiv pentru care au fost somați să o părăsească în termen de șapte zile.
Într-o cameră erau cinci saltele, se arată în articolul menționat, iar locatarii pretindeau că sunt acolo de doar o noapte în urmă.
Cei cinci au spus că au închiriat camera de la un chiriaș pe nume Constantin, tot cetățean român, iar ei au mai declarat că zece dintre ei au ajuns cu microbuzul săptămâna trecută.
La fața locului a fost prezent și un polițist român, care a fost și translatorul echipei de control.
Pentru a-și dovedi eligibilitatea de a rămâne în Marea Britanie, cei controlați trebuie să demonstreze, pe parcursul unei luni, că au pre-settled status sau settled status sau dețin vize pentru a fi angajați cu forme legale, studenți, persoane auto-suficiente, persoane care desfășoară activități independente sau sunt în căutare de muncă, a declarat unul dintre ofițeri de imigrație.
Niciunul dintre români nu îndeplinea criteriile de a locui în Marea Britanie, așa că au primit 28 zile pentru a își pune la punct actele necesare sau, vor fi deportați, conform legilor în vigoare.
La o altă casă locuită tot de români au fost găsiți 12 adulți care locuiau în trei camere, mult peste limita admisă de cinci persoane.
Două saltele se aflau în magazia din grădină. Proprietarul a pretins că nu știa câți oameni locuiesc în casă.
Oficiali ai Consiliului Harrow au percheziționat o locuință din Edgware, nordul Londrei, în care trăiau mai mulți români, în urma sesizărilor vecinilor.
Aceștia, scrie Daily Mail, s-au plâns că locuința este supraaglomerată și că oamenii de acolo au strâns un morman de gunoaie.
Inspectorii au găsit 23 de oameni, toți cetățeni români, înghesuiți în „paturi suprapuse” și împărțind o singură baie.
Apartamentul era închiriat pe numele unei familii de români, formată din cinci persoane, inclusiv un copil de două luni.
Potrivit proprietarilor apartamentului, celelalte 23 de persoane ar fi subînchiriat camerele de la aceștia.
Purtătorul de cuvânt al Consiliului Harrow a declarat că ocupanții trăiau în “condiții îngrozitoare”, cu “umezeală, igrasie și murdărie peste tot”. Proprietatea nu avea alarme de fum și a avut o curte infestată cu șobolani.
Toate persoanele găsite la acea adresă au fost evacuate.
Discussion about this post