Şapte români au fost păcăliţi de o firmă de recrutare a forţei de muncă, care le-a promis, în schimbul unor comisioane, locuri bune de muncă în Marea Britanie, însă şi-a bătut joc de ei.
Povestea lor a fost relatată de Vasile, un bărbat în vârstă de 41 de ani din Piatra Neamț, care s-a dus peste hotare în căutarea unu trai mai bun şi a ajuns să îndure foamea şi frigul.
În noiembrie anul trecut, Vasile şi alţi şase pietreni s-au hotărât să plece la muncă în Anglia. Aveau experienţa lucrului peste hotare, dar niciunul nu mai fusese în UK, aşa că au căutat o ofertă pe internet. Au găsit o firmă de recrutare şi au stabilit o întâlnire pentru interviu.
Chiar de la primele discuţii s-au ivit semne că ceva era în neregulă, însă nevoia i-a împins mai departe, zice Vasile: „Situaţia financiară a familiei mele este precară, soţia-i bolnavă şi avem de crescut copilul care are doar trei ani. Acestea ar fi şi principalele motive pentru care am decis să-i las singuri şi să încerc să fac un ban pentru noi, în străinătate.
Am apelat la o agenţie de recrutare pe care am găsit-o pe internet şi parcă de la început am avut un semn de îndoială în pri-vinţa acesteia, dar m-am gândit că n-o să fiu atât de ghinionist încât să-mi iau tocmai eu ţeapă. Auzisem poveştile cu români înşelaţi, dar ştiţi cum e, tot timpul speri că în cazul tău va fi altceva. Din păcate, eu am îngroşat rândul păcăliţilor“.
După ce au găsit anunţul pe internet, aflând că se caută personal pentru lucru în izolaţii exterioare, cărora nu li se cerea să cunoască limba engleză, cei şapte pietreni au aplicat imediat la ofertă. Numai că, la se-diul agenţiei datele problemei s-au modificat.
„De la început, una ni s-a promis, alta ni s-a oferit. În anunţ scria că se caută muncitori care să facă izolaţii în Anglia. Am vrut să aplicăm pentru acest job pentru că avem experienţă în domeniu. De altfel, tot datorită experienţei, i-am întrebat ce izolaţii o să facem noi într-o ţară în care plouă mai mereu. Ne-au asigurat că o să fie de lucru, că mergem la sigur.
A doua zi, ne-au sunat să ne spună că nu mai e valabilă oferta iniţială şi ne-au întrebat dacă vrem să mergem în UK să lucrăm ca manipulanţi marfă. De data aceasta, se cerea cunoaşterea, cel puţin la nivel mediu, a limbii engleze. Însă tot ei ne-au spus că nu-i o mare pro-blemă, important e să ne dorim să muncim.
Fiecare aveam probleme financiare acasă, aşa că am acceptat să plecăm în Anglia, chiar dacă eram nemulţumiţi de cum se schimbaseră lucrurile“, a spus Vasile.
La câteva zile după ce au ajuns în Anglia, pietrenii şi-au dat seama că firma prin intermediul căreia plecaseră la muncă nu era serioasă. Însă nu aveau prea multe opţiuni la mii de kilometri departe de casă şi cu foarte puţini bani în buzunar.
„Chiar înainte să plecăm de acasă, am plătit la firmă un comision de 200 de lei. Ni s-a spus că fiecare trebuie să aibă la el 400 de lire, bani pentru chirie şi mâncare până când o să fim răsplătiţi pentru munca depusă în UK. Norocul meu a fost că am pus răul înainte, m-am împrumutat la cunoştinţe şi am plecat cu 1.000 de lire.
Când am ajuns în oraşul Stoke-on-Trent (din comitatul Cheshire) şi a trebuit să plătim chiria la camere, nu ne venea să credem pentru ce casă dăm noi sute de lire. Era o locuinţă mizerabilă, în care nu aveam căldură. Mai mult decât atât, atunci am aflat pentru prima dată că trebuie să achităm nu chiria pe o lună, ci pe două, pentru că landlord-ul voia să aibă o garanţie.
În momentul acela, cei care plecaseră cu doar 400 de lire la ei au rămas fără bani de mâncare. Am îndurat chi-nuri ce greu pot fi descrise. În casă era foarte frig, bani de alimente nu prea aveam şi nici la lucru nu mergeam. Ne chemau numai la cursuri de formare neplătite, la diferite firme, iar reprezentanţii agenţiei de recrutare abia dacă mai răspundeau la telefon.
Două săptămâni, cât am stat în casa aceea, ne-am îmbolnăvit toţi. Eram 12 în aceeaşi casă, şapte care veniserăm din Piatra-Neamţ şi cinci români pe care i-am întâlnit acolo. Toţi făceam baie, de exemplu, cu apa pe care o încălzeam în cadă cu două fierbătoare pentru ceai. Vă daţi seama că numai apă pentru a te spăla nu era aia“, a rememorat Vasile.
„După ce am îndurat două săptămâni condiţiile acelea, ne-am hotărât să ne mutăm. Spre supărarea noastră, proprietarul nu ne-a dat nici până în ziua de azi banii de garanţie. Ca să avem de mâncare şi cu ce să închiriem alte camere, am apelat la familii. Fără ajutorul financiar al rudelor n-am idee cum ne-am fi descurcat. Cred că muream de foame!
După ce ne-am găsit o altă casă şi după vreo trei săptămâni în care nu am lucrat, ne-au sunat cei de la agenţie să ne spună că trebuie să ne mutăm în alt oraş, în Northampton. Am refuzat de frica a ceea ce puteam păţi şi pe acolo.
Atunci a fost şi ultima dată când am mai vorbit cu cei care ne-au dat această mare ţeapă. Văzând că am rămas în Anglia ai nimănui, am încercat să ne descurcăm singuri. Am cunoscut câţiva români care lucrau prin intermediul unei agenţii englezeşti şi ei au fost cei care ne-au sfătuit să mergem şi noi acolo. Acum, fiecare dintre noi lucrează într-un depozit.
Eu am nimerit la o companie care se ocupă cu distribuirea de produse electronice. Am lucrat prin toată Europa şi în Qatar, dar niciodată nu m-am lovit de o problemă ca aceasta din UK. Este drept că a fost greu peste tot la început, dar măcar nu a fost vorba despre o ţeapă dată de o agenţie românească de recrutare.
Sfatul meu pentru cei care doresc să plece la muncă în străinătate: să îi verifice foarte bine pe cei care îi recrutează şi dacă ceva li se pare suspect, mai bine să renunţe, pentru a nu păţi mai rău ca noi!“, a mai spus bărbatul din Piatra-Neamţ.