Alți trei cetățeni români care se sustrăgeau de la executarea unor pedepse cu închisoarea au fost transferați vineri în România din Marea Britanie.
Conform informațiilor furnizate de Poliția Română, este vorba despre trei bărbați care au de executat între doi ani și aproape şase ani de detenție pentru infracțiuni rutiere sau pentru fals. Ei au fost extrădați din Marea Britanie și au fost încarcerați în vederea executării mandatelor sau sentințelor.
După cum preciza recent ministrul justiției, Marea Britanie este țara ce răspunde pozitiv în cea mai mare măsură cererilor de extrădare pentru fugarii români.
Marea Britanie este una dintre țările preferate a românilor certați cu legea care se sustrag de la ispășirea pedepselor.
Ministrul Justiției spune că cei mai mulți fugari încearcă să ajungă în țările unde au familie sau prieteni, iar de cele mai multe ori acestea sunt în Uniunea Europeană.
În luna noiembrie 2023, a fost aprobat de Parlamentul României un proiect de lege privind introducerea unei pedepse suplimentare pentru fugari.
Conform noii legi, se prevede adăugarea unei pedepse suplimentare, cuprinsă între șase luni și trei ani, pentru o infracțiune asimilată evadării, relatează TotulDespre.
„La nivelul lui 2023, topul țărilor de unde au fost aduși cei mai mulți români fugari este condus de Marea Britanie, de unde au fost preluate 199 persoane. Pe locul al doilea se situează Germania, de unde au fost aduși 183 de fugari, urmată de Italia, țară din care am preluat 120 de fugari. Din Spania, am adus 67, iar din Franța – 53 de persoane”, spune Alina Gorghiu, ministrul Justiției din România.
Discussion about this post